Paveld73@gmail.com

Cadrul normativ de referință pentru procesul de reformă Formarea profesională a fost definită de legea 845/78 (Legge Quadro 845/78) ca “un sistem de formare pentru difuzarea de cunoștințe teoretice și practice, pentru a îndeplini roluri profesionale orientate spre o primă integrare, calificare recalificare, specializare, actualizare și perfecționare a lucrătorilor.”

Pactul pentru Muncă din 1996 (Patto per il lavoro del 1996), semnat de Guvern și partenerii sociali, definește un nou cadru instituțional bazat pe sistemul de formare integrat. Pactul social pentru dezvoltarea și ocuparea forței de muncă din decembrie 1998 (Patto sociale pe lo
Sviluppo e l’occupazione) semnat între guvern și partenerii sociali, a introdus:
▪ Obligația de formare până la 18 ani, efectuată după școală, în centre de formare profesională
sau de ucenicie
▪ Dezvoltarea uceniciei și stagiilor
▪ Dezvoltarea de noi canale de instruire și de formare tehnico-comercială integrată
▪ Consolidarea educației continue
Procesul normativ al reformei începe cu legea 196/97, care se ocupă de formarea lucrătorilor și de bursele de muncă, modifică învățarea pentru a o relansa ca instrument normativ privilegiat. Acesta are în vedere: acreditarea structurilor de formare, normele sistemului național de formare continuă, certificarea competențelor și aplicarea unui sistem de recunoaştere a creditelor. După discuții îndelungate între instituții și partenerii sociali, a apărut Legea 144/99. Ea reprezintă încercarea
de a integra educația formală și cea dedicată lumii muncii printr-o nouă Formare Superioară Tehnică și profesională: IFTS.

În Finlanda, formarea profesională a adulților este sub tutela Ministerului Educației și Culturii.
Biroul Național Finlandez al Educației asistă Ministerul în aplicarea unei politici în acest domeniu, printre altele, prin reglementarea parcursurilor care duc la un titlu recunoscut de stat.

Stabilirea programelor-cadru naționale de formare pentru aceste parcursuri se face de către Biroul Național Finlandez al Educației. Ministerul Muncii și Economiei este responsabil administrativ pentru educația adulților, în cadrul politicilor de ocupare a forței de muncă. Structurile organizatorice de formare aparțin atât sectorului public (de stat sau municipal), cât și sectorului privat (asociații, fundații, întreprinderi).
Partenerii sociali participă la planificarea și dezvoltarea formării profesionale continue prin mai multe organisme, în special: Consiliul de formare pe tot parcursul vieții, care are un rol de expertiză în cadrul Ministerului Educației și Culturii și Comisiile Naționale de Educație și Formare organizate de Ministerul Educației pentru fiecare ramură profesională. În Finlanda, formarea profesională a adulților se realizează prin studii corespunzătoare unui al doilea ciclu de învățământ secundar și prin parcursuri suplimentare de formare profesională pentru absolvenții calificați sau care au diploma de învățământ secundar. Formarea orientată spre obținerea unui titlu este în mare parte finanțată cu fonduri publice. La fel sunt finanțate și formările prin cursuri “aprofundate” și “de specializare”.

Întreprinderile finanțează din fonduri proprii formarea profesională a angajaților lor.

Întreprinderile germane – în special IMM-urile – se confruntă cu aceleași evoluții și provocări ca și alte întreprinderi europene: impactul noilor tehnologii asupra proceselor de producție de bunuri și servicii, precum și asupra organizării muncii, creşterea severităţii concurenţei între companii – inclusiv efectul “globalizării” și tendințe puternice de “relocare” a producției în țări unde costurile de producție sunt mai mici (în special “costurile salariale”).
Cu toate acestea, practicile de formare profesională în Germania, în special de formare continuă, se bazează mai puțin pe legislație și reglementări ca în Franța, de exemplu. În cazul formării continue, ajutoarele de stat în Germania merg către persoanele fizice în calitate de angajați ameninţaţi sau către solicitanții de locuri de muncă, în timp ce în Franța, acestea sunt destinate mai degrabă întreprinderilor (de exemplu, sub formă de scutiri sau reduceri de taxe sociale).
Nu există în Germania obligația legală pentru întreprinderi în materie de cheltuieli de formare profesională. Costurile de formare contabilizate de întreprinderi sunt cele ale formării duale (formarea inițială și formarea prin ucenicie), dar costurile formării continue nu sunt evidenţiate în mod clar.
Formarea continuă este, mai degrabă, în responsabilitatea individuală, care primează. De obicei, întreprinderile – IMM-urile în special – nu își asumă formarea la inițiativa salariților. Acest lucru este valabil în special la formarea bazată pe rolul profesional și social care valorizează Meister-ul (cadrul din primul nivel), ce se desfășoară la inițiativa salariaților, în general, și pe baza fondurilor proprii.

Sistemul spaniol de formare profesională este alcătuit din două subsisteme: formarea inițială sau sistemul de învățământ standard și formarea profesională pentru ocuparea forței de muncă, care se dezvoltă în domeniul relațiilor de muncă și ocuparea forței de muncă.

Sistemul de formare profesională pentru ocuparea forței de muncă are ca obiectiv accesul universal al lucrătorilor angajați, al șomerilor și al întreprinderilor la educație de calitate, pentru realizarea obiectivelor Strategiei Naționale și Europene de Ocupare a Forței de Muncă. Scopul este dobândirea de competențe adecvate la nevoile pieței muncii și ale proceselor de producție. Strategia este o cheie pentru competitivitate și locuri de muncă, precum și pentru dezvoltarea personală și profesională a angajaților. Ea se bazează pe dialog social și combină realitatea autonomă a statului cu negocierea colectivă sectorială, prin crearea unui cadru unic de referință, început acum 20 de ani prin acordurile din 1992 și reînnoite la fiecare 4 ani. Actualul acord între partenerii sociali și guvern, din februarie 2006, oferă inițiative de formare, care sunt specificate și reglementate prin Decretul Regal 395/2007 și prin normele sale de aplicare.

În Franța, acesta este o structură asociativă cu conducere paritară care colectează contribuțiile financiare ale întreprinderilor din domeniul său de activitate în cadrul finanțării pentru formarea profesională continuă a salariaților din întreprinderile de drept privat.

Rol

OPCA au aprobarea autorităților publice care îl autorizează să gestioneze și să pună în comun contribuțiile financiare ale întreprinderilor dintr-o anumită ramură profesională, ceea ce îl face un colector de fonduri. Legea prevede că întreprinderile contribuie la finanțarea mijloacelor de formare (plan de formare, acțiuni de profesionalizare pentru tineri și adulți, mijloace de acces individual a salariaților la concediu individual de formare, la dreptul individual la formare (droit individuel à la formation-DIF) între două contracte de muncă (zise “DIF purtat “) (“DIF porté”), la validarea dobândirii de experiență (la validation des acquis de l’expérience). Obligația variază în funcție de efectivul mediu anual al întreprinderilor și de acordurile de ramură extinse prin decret ministerial: de la 0,55 % din masa salarială pentru întreprinderile sub 10 angajați la 1,60 % pentru întreprinderile cu 20 de angajați sau mai mulți. Acestea costituie prelevări ale OPCA, nu pentru Organismele paritare cu titlu de concediu individual de formare (Opacif), deci nu pentru concediul individual de formare (Congé Individuel de Formation – CIF).

Printre altele, întreprinderile pot vărsa această sumă la OPCA la care aderă. OPCA justifică aceste vărsăminte față de autoritatea de stat pentru întreprinderi. Fondurile întreprinderilor pe care le colectează OPCA pentru formarea lor sunt returnate când ele au făcut aceste cheltuieli.
În schimb, dacă o întreprindere varsă o contribuție de 0,9 % la o OPCA și nu a făcut nici o cheltuială pentru formare în pregătire în timpul anului, atunci OPCA poate folosi banii pentru a sprijini formarea în alte întreprinderi. Interesul OPCA este, în mod special, să ofere un sprijin întreprinderilor în termeni de consiliere sau informare, pentru a gestiona planul lor de formare.
Există două OPCA numite interprofesionale: OPCALIA (Organism Paritar Colector Interramuri și Interprofesional) (Organisme paritaire collecteur interbranches et interprofessionnel) și AGEFOS IMM, care sunt destinate pentru a strânge fonduri de la întreprinderile care nu au obligația de a plăti la o OPCA de ramură sau a căror ramuri profesionale le-au desemnat.
În limitele stabilite prin Codul Muncii și/sau acorduri colective sau care guvernează Consiliul de administrație paritar al OPCA determină în mod liber regulile de finanțare a formării: sumele care acoperă costurile suportate de învățământ și/sau costurile auxiliare, tipul și durata acțiunilor de formare considerate prioritare, plata directă la organismului de formare sau rambursarea către întreprindere etc.
În absența unor prevederi în convenții, OPCA ia în considerare costul și cheltuielile de formare din contracte și perioadele de profesionalizare, având ca bază valoarea de 9,15 € pe ora de formare. OPCA poate lua în considerare și o parte din formarea tutorilor și poate acorda ajutor financiar pentru exercitarea funcțiilor tutoriale.

SSCs-urile au patru obiective principale:
▪ reducerea lacunelor şi deficitului competenţelor profesionale;
▪ îmbunătăţirea productivităţii;
▪ stimularea abilităţilor forţei de muncă din sectoarele economiei;
▪ îmbunătăţirea ofertei de învăţare.
Consiliile sectoriale contribuie la dezvoltarea de Standardelor Ocupaţionale Naţionale (National Occupational Standards), la proiectarea şi aprobarea cadrelor normative privind ucenicia, a acordurilor pentru competenţe sectoriale (Sector Skills Agreements) şi la crearea strategiilor de calificare sectoriale (Sector Qualification Strategies).

Ele au ca scop creşterea competitivităţii sectoarelor pe care le reprezintă prin:
▪ efectuarea de cercetări şi informarea despre viitoarele lacune legislative din domeniu şi
deficitul de competenţe;
▪ productivitate îmbunătăţită în afaceri şi performanţă a serviciului public;
▪ creşterea oportunităţilor de a stimula abilităţile şi productivitatea din sectorul economic
respectiv;
▪ recunoaşterea competenţelor industriei (Standardele Naţionale Ocupaţionale, strategii de
calificare, cadre de ucenicie).
SSCs sunt autorizate de către secretarul de stat pentru Afaceri, Inovare şi Competenţe (BIS), în consultare
cu miniştrii din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Parteneriate

Există o serie de parteneri care lucrează impreună cu specialiştii Comisiei în derularea programelor privind ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea competenţelor şi abilitţilor angajaţilor. Este esenţial faptul că activitatea Comisiei din Regatul Unit adaugă valoare, este pertinentă pentru dezvoltarea politicilor guvernamentale în domeniul formării profesionale. Comisia este puternic angajată în lucrul cu mai mulţi parteneri, atât din Marea Britanie cât şi din afara acesteia, folosind astfel şi expertiza internaţională în formarea profesională.

Colaborări

Se colaborează cu parteneri din Marea Britanie pentru a dezvolta o bază de date de autoritate, pentru a expertiza piscina si pentru a maximiza influenţa de cercetare şi cunoaşterea pieţei forţei de muncă peste politici şi practici. Sunt legături strânse cu cercetători, factorii de decizie politică şi practicieni în departamente şi agenţii guvernamentale cheie şi în rândul comunităţii de cercetare. În prezent, există 25 de Comitete sectoriale (SSCs), care acoperă aproximativ 85% din forţa de muncă britanică. Acestea sunt autorizate de către Guvern prin intermediul Comisiei pentru Competenţe şi Ocuparea Forţei de Muncă din Marea Britanie (UK Commission for Employment and Skills – UKCES).

Reuniunea a fost animată de Domnul Petru Rareş, preşedinte al Comitetului sectorial Activităţi Financiare, Bancare, de Asigurări, care evocând întâlnirile precedente pe aceeaşi temă, a arătat că situaţia existentă în prezent nu este favorabilă bunei funcţionări a comitetelor sectoriale şi că este necesară realizarea unei diagnoze a sistemului şi formularea unei poziţii comune care să conducă la îndeplinirea de către comitetele sectoriale a rolului pentru care au fost înfiinţate.

Majoritatea participanţilor la discuţii au evidenţiat faptul că, actuala organizare a ANC, conform noii legi, este necorespunzătoare şi că au fost părăsite principiile iniţiale de înfiinţare şi fucţionare ale comitetelor sectoriale.

În acest sens a subliniat ideea că ANC nu mai are caracter tripartit, că îşi subordonează activitatea comitetelor sectoriale şi că activităţile privind forţa de muncă ar trebui să fie coordonate de Ministerul Muncii şi nu de Ministerul Educaţiei.

S-a arătat că, în prezent, există numeroase activităţi organizate şi bugetate de către diferite instituţii publice a căror activităţi ar trebui să revină comitetelor sectoriale.Cele mai multe intervenţii s-au referit la dificultatea desfăşurării activităţii comitetelor sectoriale în condiţiile slabei finanţări. S-a arătat necesitatea ca o serie de activităţi importante în domeniul forţei de muncă să fie preluate de comitetele sectoriale şi să fie sprijinite cu fonduri de la buget(elaborarea de strategii în domeniul forţei de muncă, consilierea de carieră, formarea şi atestarea profesională şi altele).

S-a mai arătat că toate legile care au stat şi stau la baza organizării şi funcţionării comitetelor sectoriale sunt în mare parte contradictorii şi trebuie urgent perfecţionate spre exemplu există comitete sectoriale înfiinţate după vechea lege care la solicitarea de a se reorganiza conform noilor prevederi legale, au fost refuzate de organelle judecătoreşti.

Unii dintre participanţi au arătat că au desfăşurat o activitate laborioasă până în prezent şi au promovat numeroase proiecte strategice, dar că, lipsa de resurse şi promise bugetare de către ANC nu funcţionează.

Cei mai mulţi dintre participanţi au subliniat necesitatea unei acţiuni concertate a comitetetelor sectoriale pentru a deveni o “voce” mai puternică, pe lângă autorităţile publice implicate.

În acest sens participanţii au propus formarea unei Asociaţii Naţionale a Comitetelor Sectoriale, care să se organizeze ca persoană juridică şi care să reprezinte şi să apere interesele comitetetelor sectoriale membre.

S-a hotărât să se elaboreze un Comunicat care să fie făcut public în care să se arate intenţia formării acestei Asociaţii.

De asemenea, s-a format un grup/comitet de iniţiativă care să pregătească actul constitutiv şi celelalte documente necesare înregistrării legale a Asociaţiei Naţionale a Comitetelor Sectoriale.

Comitetul de iniţiativă a elaborat şi a distribuit spre analiză, tuturor comitetelor sectoriale, proiectele Actului Constitutiv şi Statutului Asociaţiei.

Extrase din proiectul de Statut.

• Natura juridică: N.C.S. este persoană juridică română de drept privat; este o asociație non-guvernamentanlă, non -profit, independentă, cu beneficiu public, apolitică.
• Membrii asociaţiei: poate deveni membru fondator sau titular al Asociației orice Comitet Sectorial legal constituit.